vineri, 27 februarie 2015 0 comentarii

Săptămâna 20 - Vestitorii primăverii (a V-a oră)

Azi la CLR am repetat sunetele "u" şi "c" şi literele "u", "U", "c" şi "C" învăţate în această săptămână. Pentru aceasta am învăţat poezia literei "U" mai întâi: "Cu undiţa sub umbrelă / Urcă ursul înspre râu. / Vulpea-l urmăreşte-acum / Ca să-i ureze "drum bun!", pe care am repetat-o oral în cor, apoi pe măsură ce spuneam fiecare cuvânt repetat, iar mai apoi recitat din memorie, mutam degetul de la un cuvânt la altul. Am făcut acest exerciţiu pentru a ne obişnui cu modalitatea de scriere şi citire de la stânga la dreapta şi pentru a ne antrena memoria fotografică prin asocirea vizuală a cuvântului rostit cu modul lui de scriere. Am încercuit cu roşu literele "u" şi cu albastru literele "U" întâlnite în versurile poeziei şi în cuvintele asociate imaginilor propuse în caietul "Alfabetul ştrengărel". Am colorat bulina corespunzătoare literei "u" din denumirea unor imagini şi am trasat conturul literelor "u" şi "U" în caietul "Alfabetul ştrengărel" şi în cel de semne grafice. 
Am învăţat apoi poezia literei "C": Când mănânc chec, covrigei, / Cu ciocolată pe ei, / Cornuleţe, cozonac, / Ştiu că dulciurile-mi plac." pe care am repetat-o în cor. Apoi am urmărit fiecare cuvânt rostit cu degetul sub acesta. Am încercuit cu roşu literele "c" şi cu albastru literele "C" întâlnite în versurile poeziei şi în cuvintele asociate imaginilor propuse în caietul "Alfabetul ştrengărel". Am colorat bulina corespunzătoare literei "c" din denumirea unor imagini şi am trasat conturul literelor "c" şi "C" în caietul "Alfabetul ştrengărel" şi în cel de semne grafice.
În finalul lecţiei am colorat literele "u" şi "U" model cu ce culoare am dorit şi le-am împodobit cu umbreluţe sau cu capete de ursuleţi, am colorat literele "c" şi "C" cu ce culoare am dorit şi le-am împodobit cu cerculeţe, apoi am colorat cum am vrut literele "u", "U", "c" şi "C" cu chip din caietul "Alfabetul ştrengărel".

Flori de primăvară - Scăderi repetate în concentrul 0 - 10

La MEM am participat la un joc didactic numit "La magazinul de jucării" pentru a înţelege mai bine, utilitzând obiecte concrete, mecanismul rezolvării scăderilor repetate. Astfel ni s-au pus pe masă 6 maşinuţe care erau de vânzare. Jocul a constat mai întâi, în a veni câte doi cumpărători şi a lua fiecare dintre ei câte o maşinuţă. De asemenea s-a urmărit utilizarea limbajului corect şi a formulelor de adresare atunci când intrăm într-un dialog cu cineva. După ce primii doi cumpărători au luat de pe masă câte o maşinuţă am observat că din cele 6 care erau de vânzare au mai rămas doar 4. După ce au mai venit doi cumpărători şi au mai luat încă 2 maşinuţe din cele rămase, am observat că au mai rămas de vândut doar 2 din cele 4. După ce au venit ultimii 2 cumpărători şi au luat ultimele două maşinuţe am observat că se vânduseră toate maşinuţele. Uitându-ne apoi la cumpărătorii aşezaţi în faţa clasei am sesizat că a fost nevoie de 6 cumpărători pentru ca cele 6 maşinuţe să fie vândute, fiindcă fiecare dintre ei a cumpărat câte una, chiar dacă ei au venit la magazin câte doi. Varianta a doua a jocului propus a constat în aşezarea pe masă a celor 6 maşinuţe, iar de data aceasta a venit câte un cumpărător pe rând, care a luat câte două maşinuţe. Astfel, după ce primul cumpărător a luat 2 maşinuţe au mai rămas 4 din cele 6. După ce al doilea a luat încă două maşinuţe au rămas 2 din cele 4 rămase. După ce ultimul cumpărător a luat ultimele două maşinuţe nu a mai rămas niciuna de vândut. Uitându-ne la cumpărători am observat că acum a fost nevoie doar de 3 pentru ca maşinuţele să fie vândute, fiindcă fiecare din cei trei a luat câte 2 maşinuţe. Am observat de asemenea la ambele jocuri că numărul maşinuţelor de vânzare scădea cu atâtea câte erau vândute de fiecare dată (6 - 2 = 4; 4 - 2 = 2; 2 - 2 = 0).
Am denumit apoi florile de primăvară din imaginile din manual şi am precizat în ce anotimp apar ele. Intuind imaginile am rezolvat problemele propuse scriind rezolvarea scăderilor repetate desfăşurat pentru a observa mai uşor de câte ori s-a scăzut din numărul iniţial. Am trecut apoi rezultatul corect în căsuţa potrivită. De exemplu la problema: "Mihai a cules 10 narcise. El oferă mamei, bunicii şi sorei sale câte 3 narcise. Câte narcise mai are Mihai?" rezolvarea consta în a scădea mai întâi din cele 10 narcise pe cele 3 date mamei: 10 - 3 = 7, apoi în a scădea din cele 7 rămase pe cele 3 date bunicii: 7 - 3 = 4, apoi în a scădea din cele 4 rămase pe cele 3 oferite sorei: 4 - 3 = 1. Astfel, scăzând câte 3 narcise de 3 ori din 10 câte a vut la început Mihai, am obţinut rezultatul 1, adică Mihai a mai rămas cu o narcisă.
Pentru consolidarea scăderilor repetate am rezolvat o fişă de lucru ce presupunea rezolvarea unor probleme ilustrate şi colorarea cu albastru a căsuţelor din dreptul afirmaţiilor adevărate şi cu roşu a căsuţelor din dreptul afirmaţiilor false. Afirmaţiile ne-au fost citite şi explicate în prealabil.



 Interpretarea

La MM am învăţat cântecul "Înfloresc grădinile" pe care l-am cântat în cor, pe echipe şi în lanţ cu acompaniament melodico-vizual prin vizionarea unui videoclip.


Înfloresc grădinile

I. Înfloresc grădinile
  Ceru-i ca oglinda
  Prin livezi albinele
  Şi-au pornit colinda.

II. Cântă ciocârliile
    Imn de veselie
    Fluturii cu miile
    Joacă pe câmpie.

III. Joacă fete şi băieţi
     Hora-n bătătură.
    Ah, de ce n-am zece vieţi
    Să te cânt, natură? - BIS
joi, 26 februarie 2015 0 comentarii

Săptămâna 20 - Vestitorii primăverii (a IV-a oră)

Sunetul c. Literele c şi C. Lectură după una sau mai multe ilustraţii.

Azi la CLR am discutat despre florile de primăvară analizându-le în imagini demonstrative. Am clasificat florile prezentate în flori colorate şi flori care sunt numai albe, în flori care au un miros delicat (de exemplu lăcrămioara), un miros puternic, dar nesupărător (de exemplu zambila) sau un miros de-a dreptul îmbătător (de exemplu crinul). Am aflat că Olanda este supranumită şi "Ţara lalelelor" şi că există un soi mai deosebit de lalele, şi anume cele negre. Am analizat expresia: "bujori în obrăjori" şi am sesizat asemănarea dintre roşeaţa obrajilor din timpul iernii şi floarea de bujor.

narcisă galbenă
narcisă albă
zambile colorate
zambilă mov
lalele

lalea neagră
lalele colorate
Olanda - "Ţara lalelelor"
frezii colorate
frezii colorate
frezii galbene
frezie
frezie
crin roz
crin galben
crin alb
bujor
bujor
bujor
panseluţe
lăcrămioare
ghiocel
ghiocel

 Am vizionat "Legenda ghiocelului" într-o prezentare PPS, discutând apoi pe baza acesteia.



Am colorat florile de primăvară de la exerciţiul 1 din manual şi am încercuit imaginile ce înfăţişau flori în a căror denumire se găsea sunetul "c". Am intuit imaginile din benzile desenate în manual şi după ce ne-au fost citite replicile albinuţei, am creat oral o poveste cu titlul "Căsuţa din poiană". 
Am citit pe litere şi silabe cuvintele scrise cu linii punctate, le-am format pe alfabetar, le-am scris pe caietul cu foaie velină, iar în final am trasat cu creionul peste liniile punctate scriind cuvintele şi în manual. În momentul când am întâlnit un cuvânt care avea mai multe sensuri le-am explicat pe fiecare (de exemplu "toc" înseamnă tocul de la pantof, tocul de la uşă, acţiunea de a toca carne sau legume, tocul de la ochelari sau sunetul toc- toc făcut de un ciocan sau de o ciocănitoare; "mac" înseamnă sunetul scos de raţă sau floarea roşie de câmp).


Procese ale Pământului (fenomene) - Scăderea în concentrul 0 - 10 cu 1 - 5 unităţi prin numărare

La MEM am discutat, intuind imaginile din manual, despre fenomenele ce se petrec în anotimpul primăvara. Astfel am observat că soarele încălzeşte pământul şi ajută ghioceii şi celelalte plante să crească, tot soarele topeşte zăpada şi implicit oamenii de zăpadă. Primăvara, din cauza temperaturilor mai ridicate, se topesc şi ţurţurii formaţi în timpul iernii. Am discutat şi despre faptul că în perioada când acesti ţurţuri se topesc şi cad este bine să evităm să circulăm pe sub zone unde aceştia ar putea cădea. Am rezolvat apoi problemele de scădere ilustrate din manual numărând mai întâi totalul, punând semnul "-", numărând apoi ghioceii ce nu au crescut fiindcă nu au primit lumină, sau oamenii de zăpadă ce s-au topit, sau ţurţurii căzuţi, punând apoi semnul "=" şi numărând ghioceii crescuţi, sau oamenii de zăpadă netopiţi, sau ţurţurii rămaşi la streaşina casei. În finalul lecţiei am rezolvat o fişă de lucru ce presupunea rezolvarea unor scăderi orientându-ne după imaginile sugestive.



Abilităţi şi atitudini de învăţare. Tehnici simple care sprijină învăţarea

La DP am ascultat textul interactiv "Broscuţa Fifi" şi am decis să-l ajutăm pe băieţelul Bili, personajul principal să răspundă la câteva întrebări pentru a putea merge la şcoala broaştelor ţestoase. Astfel am discutat cu colegii despre: Cum învăţăm la şcoală? (cu ajutorul jocurilor, a cântecelor, a poeziilor, a poveştilor, a filmuleţelor şi prezentărilor, a exerciţiilor, a discuţiilor, dar şi cu ajutorul exemplelor din experienţa personală etc.), Ce învăţam la şcoală? (să comunicăm, să citim, să scriem, să povestim, să socotim, să gândim, să ne comportăm,  să ne păstrăm sănătatea, să respectăm regulile, să ne facem prieteni, să cântăm, să dansăm, să colorăm, să pictăm, să decupăm şi să lipim, să creăm etc), Cu cine învăţăm la şcoală? (cu d-na învăţătoare, cu d-nele profesoare de engleză, religie şi educaţie fizică, cu ceilalţi colegi din clasă, cu medicul şcolii, cu psihologul şcolii, cu bibliotecara şcolii sau cu alte cadre didactice etc). După această discuţie am desenat pe o fişă în manual ce activitate îndrăgim mai mult la şcoală şi cu cine ne place cel mai mult să învăţăm. Am prezentat desenele şi am explicat alegerile făcute.

Colier pentru mama - confecţionare

La AVAP am confecţionat un colier pentru ziua mamei folosind tehnicile de decupare a hârtiei glasate, răsucirea hârtiei creponate, asamblarea prin lipire a florilor două câte două pe şiragul din hârtie creponată, mototolirea hârtiei creponate şi lipirea ei în mijlocul florilor.

miercuri, 25 februarie 2015 0 comentarii

Săptămâna 20 - Vestitorii primăverii (a III-a oră)

Sunetul c. Literele c şi C. Identificarea, dintr-un şir, a cuvintelor care încep / se termină cu sunetul c.

Azi la CLR am discutat despre Baba Dochia, despre una dintre legendele acesteia, precum şi despre credinţele populare româneşti cu privire la zilele Babelor (primele 9 zile ale lunii martie). Am vizualizat de asemenea în completarea legendei o imagine cu Stânca Dochiei ce se află în Parcul Naţional Ceahlău. 



Stânca Dochiei

Am observat că cuvântul "Ceahlău" începe cu litera "C". Am dat exemple de cuvinte care încep cu sunetul "c", care îl au în interior sau care se termină cu acest sunet. Am rezolvat exerciţiul 1 din manual colorând bulinele ce corespundeau sunetului "c" din cuvintele asociate unor imagini. Am ascultat "Povestea literei C" şi pentru o mai bună înţelegere a textului am observat imaginile care o însoţeau. Am discutat pe marginea poveştii şi a imaginilor, apoi am învăţat care sunt culorile curcubeului şi în ce ordine sunt ele aşezate. Pentru a reţine această ordine am scris pe caietul cu foaie velină cu culorile potrivite iniţiala fiecărei culori formând astfel o formulă: ROGVAIV (roşu, oranj, galben, verde, albastru, indigo, violet).

şevalet
fântână cu ciutură (cumpănă)
fântână cu ciutură (cumpănă)
tulnic
ROGVAIV

Pentru a ne fixa aceste culori am jucat un joc ce presupunea ca fiecare dintre noi să ne alegem o culoare preferată din cele 7 ale curcubeului, să ascultăm şi să fredonăm cântecul "Culorile se ceartă", iar când auzim culoarea noastră preferată să ne ridicăm în picioare.


Am intuit literele "c" şi "C" precizând elementul grafic component şi direcţia corectă a desenării / scrierii acesteia ("c" şi "C" - un semicerc respectiv un semioval scris de sus în jos). Am observat pe o fişă demonstrativă modalitatea diferită de scriere a literelor "C" şi "c" în funcţie de tipul de scris ales.


Am ascultat poezia "Sfârşitul iernii" de Vasile Alecsandri, am denumit fenomenele naturii prezente în text, apoi am încercuit literele "C" şi "c". Am unit imaginile de la exerciţiul 3 cu denumirea lor ce ne-a fost citită, apoi am încercuit litera "C" din aceste cuvinte. Am colorat cu albastru litera "C" şi cu roşu litera "c" pe o fişă dată şi pe o foaie dintr-un ziar / revistă. Am trasat conturul şi am colorat literele pe care tocmai le-am învăţat. În finalul lecţiei am colorat o fişă cu un curcubeu.


Abilităţi şi atitudini de învăţare. Tehnici simple care sprijină învăţarea.

La DP am discutat despre programul zilnic al elevilor intuind imaginile din manual. Am numerotat imaginile în ordinea în care ar trebui să se desfăşoare activităţile pentru a elevul să poată învăţa eficient.

La MM am învăţat cântecul "Vine, vine, primăvara" pe care l-am cântat în cor, pe echipe şi în lanţ cu acompaniament melodico-vizual prin vizionarea unui videoclip.


Vine, vine, primăvara!

 I. Vine, vine, primăvara,
    Se aşterne-n toată ţara.
    Floricele pe câmpii
    Hai să le-adunăm, copii!

II. Creşte, creşte, iarba verde,
    Ciocărlia-n nori se pierde,
    Haideţi s-ascultăm, copii
    Al ei cântec din câmpii.

III. Cucu, cucu strigă tare,
     Pitpalacu-n luncă sare,
     Mieii zburdă pe câmpii,
     Haideţi să-i vedem, copii! - BIS

marți, 24 februarie 2015 0 comentarii

Săptămâna 20 - Vestitorii primăverii (a II-a oră)

Sunetul u. Literele u şi U. Audierea unei poveşti.

Azi la CLR am discutat despre rândunică, vestitoarea primăverii. Pentru a afla originea acestei păsări am ascultat "Legenda rândunicii", urmărind şi imaginile cu rochiţa rândunicii, ca material intuitiv menit să clarifice textul citit.




Am ascultat apoi textul "Puişorii" de Emil Gîrleanu în care era vorba despre un copilaş ce a primit de la mama sa în dar trei puişori de rândunică. Puii au crescut şi când a venit timpul şi-au luat zborul alături de celelalte păsări. Copilul a fost foarte trist văzând asta, dar mama lui l-a liniştit spunându-i că ele vor reveni odată cu întoarcerea primăverii. 
Pentru consolidarea literelor "u" şi "U" învăţate am rezolvat exerciţiile de pe fişele virtuale aflate pe CD-ul "Alfabetul din poveşti" de la editura Edu ce presupuneau unirea unor tricouri imprimate cu imagini cu literele din denumirea acestora (Literele "A", "M" şi "U" erau puse pe nişte umeraşe, iar unele tricouri puteau fi puse pe mai multe umeraşe fiindcă aveau în denumirea imaginii de pe ele 2 sau chiar 3 din literele de mai sus) şi unirea unor imagini cu grupuri de buline în funcţie de numărul de silabe al cuvântului ce denumea imaginea. 
Am  rezolvat exerciţiul 1 din manual încercuind litera "u" din denumirile păsărilor călătoare ilustrate şi scriind un "X" lângă cuvântul de 5 litere. Am povestit textul audiat anterior şi am stabilit că era vorba despre rândunele. Am trasat o linie de la imagini la sunetul cu care începea denumirea acestora alegând între sunetele "a", "u" şi "i". Am citit cuvintele din manual pe litere şi silabe unindu-le apoi pentru a citi întreg cuvântul. Am format respectivele cuvinte pe alfabetar, le-am scris pe caietul cu foaie velină, apoi am trasat cu creionul peste cuvintele scrise cu linii punctate.


În finalul lecţiei am împodobit litera "U" şi am realizat cu ajutorul ei diferite desene: un leagăn, o faţă zâmbitoare etc.

Păsările călătoare - Scăderea în concentrul 0 - 10 cu 1 - 5 unităţi prin numărare

La MEM am discutat despre păsările călătoare / migratoare. Urmărind două materiale PPS am descoperit lucruri interesante despre păsări. În completarea materialelor am dat exemple din experienţa personală.





Am denumit păsările din imaginile ce ilustrau problemele din manual şi am precizat cu ce se hrănesc. Apoi pe baza acestora am rezolvat operaţiile de scădere scriind atât rezolvarea, cât şi răspunsul corect. În finalul orei am desenat pe caietul cu foaie velină imagini care să ilustreze probleme de scădere, pe care mai apoi le-am şi rezolvat.

Mărţişoare - confecţionare

La AVAP am confecţionat trei mărţişoare utilizând tehnicile de colorare şi decupare a şabloanelor, de asamblare şi lipire a părţilor componente şi de desenare a detaliilor cu carioca.






pe blogul clasei pregătitoare B Bobocei din
Şcoala Gimnazială nr. 59

Protected by Copyscape DMCA Takedown Notice Violation Search