marți, 9 iunie 2015

Săptămâna 33 - Sunt şcolar învingător! (a II-a oră)

Recapitulare

Azi la CLR am dat exemple de silabe, cuvinte şi propoziţii şi am discutat despre diferenţele dintre ele. Am înţeles că silaba este o bucată dintr-un cuvânt care nu are sens de sine stătător şi care are nevoie de alte silabe pentru a forma un cuvânt, că un cuvânt are înţeles propriu şi că mai multe cuvinte ce au o legătură logică formează o propoziţie. De asemenea am reţinut faptul că o propoziţie are întotdeauna acţiune (care nu înseamnă neapărat mişcare) şi că dacă această acţiune ar lipsi propoziţia şi-ar pierde sensul logic. Pentru a înţelege mai bine acest lucru am formulat propoziţii diverse, apoi am extras din ele acţiunea observând că cuvintele ce au rămas nu mai formau o informaţie logică şi coerentă. (Ana are mere. Ana mere; Copilul se joacă în parc. Copilul în parc; El are şapte ani. El şapte ani; Băiatul stă pe scaun. Băiatul pe scaun) Am intuit imaginile din manual descriindu-le, am formulat enunţuri după imaginile date, apoi le-am reprezentat grafic trasând câte o liniuţă orizontală pentru fiecare cuvânt al propoziţiei. Am despărţit în silabe cuvintele ce denumeau imaginile de la exerciţiul 2, apoi am scris în căsuţă numărul de silabe potrivit. Am despărţit în silabe cuvintele ce denumeau imaginile de la exerciţiul 3 şi le-am reprezentat grafic trasând atâtea liniuţe orizontale câte silabe avea fiecare cuvânt. Am trasat linii unind imaginile ce se denumeau prin cuvinte care începeau cu acelaşi sunet. Am încercuit imaginile care se denumeau prin cuvinte care se terminau cu sunetul "a" (fiind articulate - "păpuşa", "cartea", "uşa", "maşina", "lanterna", "garoafa", "pana", "porumbiţa"). Am citit perechile de cuvinte date la ultimul exerciţiu, am subliniat cel maii scurt cuvânt din fiecare pereche şi am încercuit pe cel mai lung.

Evaluare finală 

La MEM am numărat copacii, florile, ciupercile şi tufişurile din imaginea dată în manual, apoi am scris numărul crespunzător în căsuţa potrivită. Am completat şirul numerelor de la 20 la 31 cu numerele lipsă. Am colorat cu roşu bulinele cu numere cuprinse între 20 şi 25. Am rezolvat cerinţele unei fişe de lucru ce presupuneau completarea şirului numerelor date cu cele lipsă, scrierea vecinilor unor numere date, ordonarea crescătoare  şi descrescătoare a unor numere date. Am fost de asemenea atenţi la modalitatea de scriere a numerelor pe liniatură de matematică cu pătrăţele (cifra se scrie în mijlocul pătrăţicii fără a se atinge marginile acesteia nici sus, nici jos, nici la stânga, nici la dreapta).



La AVAP am confecţionat o brăţară din paste făinoase (penne) utilizând tehnicile de colorare şi decorare a pastelor făinoase, înşirarea acestora pe un fir şi legarea brăţării la mână.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu





pe blogul clasei pregătitoare B Bobocei din
Şcoala Gimnazială nr. 59

Protected by Copyscape DMCA Takedown Notice Violation Search