Astăzi la CLR am
consolidat prin diferite activităţi literele "m", "M", "i" şi "I"
învăţate în această săptămână. Astfel, mai întâi am colorat literele "m"
şi "M" din caietul "Alfabetul ştrengărel" cu culoarea mov, apoi am
desenat pe litera mare "M-uri" mari şi pe litera mică "m-uri" mici
pentru a împodobi literele, dar şi pentru a exersa scrierea acestora. Am
colorat de asemenea o fişă cu litera "M" poziţionată pe un munte
conform "Poveştii literei M" pentru a reţine mai uşor forma acesteia.
Am colorat apoi literele "i" şi "I" din caietul "Alfabetul ştrengărel" ce semănau cu nişte ciupercuţe. Am rezolvat în continuare o fişă de lucru recapitulativă ce presupunea încercuirea imaginilor a căror denumire începea cu sunetul "i", încercuirea literei "I" într-un text scris numai cu litere mari, trasarea după model şi fără model a literei "I" şi reprezentarea grafică a cuvintelor, silabelor, sunetelor cu marcarea sunetului "i" urmărind imaginile date. Astfel, după ce ne-am dat seama ce reprezintă imaginea respectivă, am trasat o linie orizontală roşie pentru cuvânt, apoi am despărţit cuvântul în silabe şi pentru acestea am trasat atâtea liniuţe orizontale albastre câte silabe avea cuvântul, am separat fiecare silabă în parte şi am precizat ce sunete / litere o formau şi le-am reprezentat prin buline verzi, iar la urmă am colorat cu galben bulina corespunzătoare sunetului "i" din cuvintele date.
La MEM am discutat despre mijloacele de transport naval, am denumit mijloacele de transport care circulă pe apă, am precizat locul unde stau vapoarele, am numărat toate ambarcaţiunile din imaginea dată şi am scris în pătratul corespunzător un număr cu 1 mai mic decât numărul mijloacelor de transport numărate. Am rezolvat apoi scăderile propuse urmărind desenele. În finalul lecţiei am rezolvat o fişă de lucru recapitulativă care presupunea rezolvarea unor probleme ilustrate (adunări şi scăderi) şi scrierea operaţiei corespunzătoare în căsuţe, completarea unor operaţii date cu semnele "+" sau "-" pentru ca rezultatul să fie corect (ca modalitate de lucru am observat că dacă rezultatul operaţiei era mai mare decât primul termen, atunci semnul trebuia să fie "+", iar dacă rezultatul era mai mic decât primul termen atunci semnul trebuia să fie "-"), orientarea în spaţiul unei rotiţe matematice şi rezolvarea adunărilor propuse, precum şi orientarea în spaţiul unui tabel şi scrierea rezultatelor scăderilor propuse în căsuţele adecvate.
La MM pentru a consolida sunetele lungi, medii şi scurte am învăţat cântecul "Ceasul" pe care l-am cântat în cor, pe grupe şi în lanţ:
Ceasul mare bate tic, tac, tic, tac,
Iar deşteptătorul bate tic, tac, tic, tac, tic, tac, tic, tac,
Ceasul de la mână bate tichi, tachi, tichi tachi, tichi, tachi, tichi tachi.
În finalul orei am desenat cadranul unui ceas şi am poziţionat cifrele corect scriind mai întâi cifra 12 în mijloc sus, apoi cifra 6 în mijloc jos, cifra 3 la mijlocul distanţei dintre 12 şi 6 în partea dreaptă şi 9 la mijlocul distanţei dintre 12 şi 6 în partea stângă. Apoi am scris restul cifrelor câte două în fiecare interval rămas liber.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu