Azi la CLR am exersat spirala pe caietul de scriere a semnelor grafice. Am colorat apoi un covoraş tradiţional folosind culorile roşu şi negru.
La MEM am vorbit despre felul în care sărbătoresc românii Ziua Naţională. Am vizionat două filmuleţe în care era prezentată parada militară de 1 decembrie. Am observat etapele unei astfel de parade: organizarea spaţiului pentru defilare, salutul preşedintelui, intonarea imnului naţional al României, parada uniformelor diferitelor compartimente ale armatei, parada maşinilor şi vehiculelor de luptă, parada muzicii reprezentative a armatei, parada piliţiei călare şi nu în ultimul rând parada avioanelor şi elicopterelor de luptă.
Am discutat apoi intuind imaginea din manual, despre modul cum sărbătoresc copiii Ziua României. Astfel am observat că acei copii erau îmbrăcaţi în costume populare, aveau în mâini steguleţe tricolore şi dansau jocuri tradiţionale românesşti. Am numărat copiii din imagine (9), apoi separat fetele (6) şi băieţii (3) pentru a vedea o posibilitate de formare a cifrei 9. Am alcătuit apoi prin încercuire grupe de câte 9 steguleţe. Am observat că am creat 2 astfel de grupe. Am exersat formarea cifrei 9 cu ajutorul creioanelor pe care le mutam dintr-o mână într-alta astfel: am luat în mâna stângă 9 creioane, am observat că 9 îl putem forma din 0+9 sau 9+0, am mutat un creion în mâna dreaptă şi am observat acum că avem 8 creioane într-o mână şi 1 în cealaltă (1+8, 8+1), am mai mutat un creion şi acum avem 2+7 sau 7+2. Am continuat mutarea creioanelor până nu am mai avut niciun creion în mâna stângă. Am ales pentru exerciţiul următor varianta de descompunere a cifrei 9 în 6+3. Am observat că în prima mulţime era doar un cerculeţ aşa că am adăugat încă 5 pentru a avea 6 cerculeţe, apoi în a doua mulţime am observat că era tot un cerculeţ şi am adăugat încă 2 pentru a avea 3 cerculeţe. Am numărat toate cerculeţele şi am observat că erau 9. La al doilea exerciţiu am numărat cerculeţele din mulţimi şi am completat corespunzător căsuţele (5+4= 9). Am învăţat următoarele două strofe ale cântecului "Numărătoare - Una este luna":
Numărătoare - Una este luna
Hai să zicem una, una este Luna
Hai să zicem una, să se facă două,
Două mâini copilul are
Una este luna!
Hai să zicem două, să se facă trei,
Trei crai vin din depărtare,
Două mâini copilul are
Una este luna!
Hai să zicem trei, să se facă patru,
Patru boi la plug se mână,
Trei crai vin din depărtare,
Două mâini copilul are
Una este luna!
Hai să zicem patru, să se facă cinci,
Cinci sunt degete la mână,
Patru boi la plug se mână,
Trei crai vin din depărtare,
Două mâini copilul are
Una este luna!
Hai să zicem cinci, să se facă şase,
Şase zile lucrătoare,
Cinci sunt degete la mână,
Patru boi la plug se mână,
Trei crai vin din depărtare,
Două mâini copilul are
Una este luna!
Hai să zicem şase, să se facă şapte,
Şapte zile-n săptămână,
Şase zile lucrătoare,
Cinci sunt degete la mână,
Patru boi la plug se mână,
Trei crai vin din depărtare,
Două mâini copilul are
Una este luna!
Hai să zicem şapte, să se facă opt
Câte opt, la joc, voinicii
Şapte zile-n săptămână,
Şase zile lucrătoare,
Cinci sunt degete la mână,
Patru boi la plug se mână,
Trei crai vin din depărtare,
Două mâini copilul are
Una este luna!
Hai să zicem opt, se se facă nouă
Nouă Marte mucenicii
Câte opt, la joc, voinicii
Şapte zile-n săptămână,
Şase zile lucrătoare,
Cinci sunt degete la mână,
Patru boi la plug se mână,
Trei crai vin din depărtare,
Două mâini copilul are
Una este luna!
Am exersat pe cele două rânduri din manual cifra 9. În finalul lecţiei am conturat pe o fişă de lucru cifrele 9 ce formau nişte omizi.
La MM în vederea pregătirii serbării de Crăciun am învăţat cântecele "Domn, Domn să-nălţăm" şi "Feliz Navidad". Am cântat aceste cântece în cor cu acompaniament şi cu mişcări specifice de dans.
Domn, Domn să-nălţăm
R: Domn Domn să-nălţăm - BIS
I. Am plecat să colindăm
Domn Domn să-nălţăm
Când boierii nu-s acasă
Domn Domn să-nălţăm. - BIS
R: Domn Domn să-nălţăm. - BIS
II.C-au plecat la vânătoare
Domn Domn să-nălţăm
Să vâneze căprioare
Domn Domn să-nălţăm. - BIS
R: Domn Domn să-nălţăm. - BIS
III. Căprioare n-au vânat
Domn Domn să-nălţăm
Şi-au vânat un iepuraş
Domn Domn să-nălţăm. - BIS
R: Domn Domn să-nălţăm. - BIS
IV. Să facă din blana lui
Domn Domn să-nălţăm
Veşmânt frumos Domnului.
Domn Domn să-nălţăm. - BIS
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu