joi, 14 mai 2015

Săptămâna 29 - Timpul liber (a IV-a oră)

Sunetul v. Literele v şi V. Reguli de comunicare eficientă, civilizată. Joc de rol.

Azi la CLR am intuit imaginea din manual şi am sesizat că ilustra nişte copii ce participau la aniversarea unei fetiţe. Am scris pe cadourile desenate câte o literă "V" şi ne-am închipuit ce cadouri a căror denumire începea cu "v" puteau fi înăuntru. Am format perechi şi am înterpretat rolul sărbătoritei şi al copilului ce îi oferă un cadou. Am utilizat formule de adresare civilizată şi politicoasă, purtând o conversaţie însoţită de gesturi specifice (a da mâna, a întinde cadoul, a desface cadoul, etc). Am descifrat individual cuvintele propuse în manual, le-am format pe alfabetar, le-am scris pe caietul cu foaie velină formând o coloană, apoi am trasat cu creionul peste literele punctate, scriind astfel cuvintele şi în manual.


La mare. Unităţi de măsură pentru valoare (banii).

 La MEM am citit preţurile de sub fiecare colac, apoi ştiind că o fetiţă a cumpărat colacul de 30 de lei l-am încercuit pe cel care avea această valoare. Am scris un "X" în dreptul celui mai ieftin colac, apoi am colorat cu roşu pe cel mai scump. Am rezolvat a doua problemă ilustrată care presupunea aflarea posibilităţilor de a forma din nişte bancnote date suma de 12 lei, cât costa intrarea la Acvariu. Am sesizat că putem încercui o bancnotă de 10 lei şi două de 1 leu sau două de 5 lei împreună cu două de 1 leu. La ultima problemă am adunat valoarea sticlei de şampon cu cea a evantaiului şi am scris suma acestora în căsuţa potrivită. În finalul lecţiei am rezolvat o fişă de lucru inspirată de povestea "Pinocchio" amintindu-ne de păcăleala pe care cei doi tâlhari i-au făcut-o acestuia atunci când i-au spus să îngroape punga cu bani, să o ude că va avea un copac cu bani. Numai că atunci când s-a dus să ia apă, tâlharii i-au furat banii. Din discuţiile purtate am sesizat faptul că nu numărul bancnotelor face ca valoarea unui obiect să fie mai mare, ci valoarea respectivelor bancnote. Pentru a înţelege mai bine acest lucru am comparat 8 lei sumă formată din 8 bancnote de 1 leu cu 10 lei (o singură bancnotă) şi am observat că deşi cele 8 bancnote de 1 leu erau mai multe valoarea lor era mai mică decât singura bancnotă de 10 lei. Pe fişă am numărat mai întâi bancnotele din fiecare copac, apoi am calculat valoarea banilor din fiecare, scriind-o în căsuţa potrivită. Am stabilit care dintre copaci are mai mulţi bani şi ce am putea să facem noi cu ei dacă i-am avea.
 
 
Animale preferate şi caracteristicile acestora.

La DP am ascultat povestea "Pisoiul" de Lev Tolstoi din care am învăţat că atunci când ne luăm angajamentul că vom avea grijă de un animal trebuie să facem acest lucru cu mare responsabilitate, altfel îl putem chiar pune în pericol aşa cum au făcut copiii din text atunci când au uitat să aibă grijă de pisoi, iar acesta era cât pe ce să fie muşcat de nişte câini de vânătoare. De asemenea am învăţat că trebuie să avem curaj şi să încercăm mereu să ne protejăm şi să ne apărăm preietenii, chiar dacă aceştia sunt animale de companie. În final am desenat pe caietul cu foaie velină animalul pe care îl avem sau pe care ni l-am dori, scriind lângă acesta numele său.

 La AVAP am discutat despre porumbei făcând o distincţie între cei crescuţi pentru expoziţii şi cei voiajori care pot transmite mesaje dintr-un loc într-altul. Am urmărit un material video ce înfăţişa rasele de porumbei de la noi din ţară.


Am realizat apoi un porumbel din hârtie folosind tehnicile de decupare după şablon, îndoire a hârtiei sub formă de evantai, asamblarea evantaiului în fanta tăiată în mijlocul şablonului porumbelului, îndoirea în sus a capetelor evanatiului şi lipirea acestora, urmată de completarea lucrării prin desen.




0 comentarii:

Trimiteți un comentariu





pe blogul clasei pregătitoare B Bobocei din
Şcoala Gimnazială nr. 59

Protected by Copyscape DMCA Takedown Notice Violation Search