luni, 20 aprilie 2015

Săptămâna 26 - Să ocrotim natura! (prima oră)

Sunetul h. Literele h şi H Identificarea, dintr-un şir, a cuvintelor care încep / se termină cu sunetul h.

Azi la CLR am discutat despre ocrotirea naturii şi, urmărind un material PPS, am descoperit principalele tipuri de poluare, dar şi modul în care oamenii pot împiedica distrugerea mediului înconjurător prin acţiuni benefice asupra acestuia.
 


Am observat că dintre cele trei containere pentru reciclarea selectivă cel albastru este folosit pentru hârtie. Pornind de la cuvântul "hârtie" am dat exemple de cuvinte care încep cu sunetul "h", care îl au în interior sau care se termină cu acest sunet. Am aflat că sunetul "h" se poate întâlni în cadrul unor grupuri de litere pe care le vom învăţa anul viitor ("che", "chi", "ghe" şi "ghi"). Am denumit obiectele din imaginile din manual, am scris în căsuţa alăturată cifra corespunzătoare numărului de silabe, am desenat câte trei cerculeţe şi am colorat pe primul dacă cuvântul ce denumea imaginea avea sunetul "h" la început, al doilea dacă sunetul era la mijloc şi al treilea dacă era la sfârşit. Am scris un "X" în căsuţa de lângă imaginile a căror denumire începea cu sunetul "h". Am vizionat "Povestea literei H" de pe CD-ul "Alfabetul din poveşti" de la Editura Edu şi am reţinut asemănarea literei "H" cu hamacul în care se odihnea hipopotamul şi asemănarea lui "h" cu scaunul cu spătar pe care s-a aşezat hipopotamul pentru a se relaxa atunci când hamacul s-a rupt din cauza greutăţii sale. Am intuit literele "H" şi "h" precizând elementele grafice componente şi ordinea corectă a desenării / scrierii acestora ("H" - o linie verticală scrisă de sus în jos, o altă linie verticală scrisă de sus în jos la o distanţă potrivită de prima şi o linie orizontală ce uneşte mijloacele celor două linii verticale; "h" - o linie verticală scrisă de sus în jos şi un bastonaş pornit de la mijlocul liniei verticale şi aşezat în dreapta acesteia). Am observat pe o fişă demonstrativă modalitatea diferită de scriere a literelor "H" şi "h" în funcţie de tipul de scris ales.



Am colorat  / încercuit cu albastru litera "H" şi cu roşu litera "h" pe o fişă dată şi pe o foaie dintr-un ziar / revistă. Am încercuit literele "h" şi "H" din cuvintele ce denumeau imaginile de la exerciţiul 1 din manual. Am trasat cu creionul peste liniile punctate scriind literele învăţate după model. Am colorat apoi literele duble din manual. 

Efecte pozitive ale acţiunii omului. Numerele naturale de la 0 la 20 (formare).

La MEM am discutat despre acţiunile benefice ale oamenilor asupra naturii în vederea protejării acesteia şi despre importanţa acestor acţiuni. Am repetat numeraţia până la 10 folosind pentru exemplificare beţişoare colorate şi am reţinut faptul că cifrele sunt de la 0 la 9, iar de la 10 în sus se numesc numere. Pentru înţelegerea mecanismului formării numerelor de la 11 la 20 am numărat mai întâi până la 10 luând în mână câte un beţişor pentru fiecare cifră spusă. Am învăţat că fiecare beţişor (pentru cifrele de la 0 la 9 şi numărul 10) reprezintă "o unitate". În momentul când în mână am adunat un grup de 10 beţişoare (10 unităţi) pe care le-am legat cu un elastic, acesta s-a transformat într-"o zece". De aceea atunci când scriem numărul 10 cifra 1 reprezintă zecile, adică la numărul 10 avem o zece (un grup de 10 beţişoare legate), iar cifra 0 reprezintă unităţile pe care le avem în plus faţă de cele 10 strânse în grupul legat, adică numărul 10 nu mai are nicio unitate în plus faţă de cele 10 din mănunchiul legat cu elastic.


 Am continuat raţionamentul adăugând lângă mănunchiul legat 1 beţişor. Am observat că acum avem o zece (un grup de 10 unităţi legate) şi o unitate sepărată de cele 10. Fiindcă am adăugat unitatea lângă grup am putea spune că aceasta vine înspre grupul legat, numărul format numindu-se "unsprezece". Am scris numărul 11 reţinând că primul 1 din stânga reprezintă zecile, iar cel de-al doilea din dreapta reprezintă unităţile. Am pronunţat clar numărul format. 


Am mai adăugat încă un beţişor având acum o zece (un grup de 10 unităţi legate) şi două unităţi sepărate de cele 10. Numărul format este "doisprezece". Am scris numărul precizând câte zeci şi câte unităţi are (1 zece şi 2 unităţi). Am pronunţat clar, în cor, numărul format.


Am mai adăugat încă un beţişor având acum o zece (un grup de 10 unităţi legate) şi trei unităţi sepărate de cele 10. Numărul format este "treisprezece". Am scris numărul precizând câte zeci şi câte unităţi are (1 zece şi 3 unităţi). Am pronunţat clar, în cor, numărul format.


Am continuat după acelaşi raţionament formarea numerelor 14, 15, 16, 17, 18, 19 prin adăugarea de beţişoare. Am scris numerele precizând câte zeci şi câte unităţi au. Am pronunţat clar, în cor, numerele formate ("paisprezece", "cincisprezece", "şaisprezece", "şaptesprezece", "optsprezece", "nouăsprezece") subliniind faptul că în cazul numerelor 14 şi 16 nu se respectă regula de a rosti prima oară cifra, apoi rostindu-se formula "sprezece", corectă fiind pronunţia "paisprezece" şi nu "patrusprezece" ; "şaisprezece" şi nu "şasesprezece". De asemenea am reţinut faptul că pronunţia corectă a numărului 17 este "şaptesprezece" şi nu "şaptisprezece", iar pronunţia corectă a numărului 18 este "optsprezece" şi nu "optisprezece".


Am mai adăugat încă un beţişor  lângă cele 10 legate cu elastic. Am numărat beţişoarele în plus faţă de cele legate. Am observat că sunt 10, le-am legat şi pe acestea cu elastic şi am format astfel a doua zece. Numărul format este 20 (douăzeci) care are 2 zeci (grupe de 10 beţişoare / unităţi) şi 0 unităţi în plus faţă de cele două grupe legate. Am scris numărul precizând câte zeci şi câte unităţi are (2 zeci şi 0 unităţi). Am pronunţat clar numărul format.


Pentru consolidarea celor învăţate am recunoscut şi am citit nişte numere date, apoi am precizat câte zeci şi câte unităţi au fiecare în parte. Am numărat elementele imaginii din manual şi am scris numărul corespunzător în căsuţele date.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu





pe blogul clasei pregătitoare B Bobocei din
Şcoala Gimnazială nr. 59

Protected by Copyscape DMCA Takedown Notice Violation Search